Cum poate cineva să vă răsplătescă creaţiile
sau munca dacă nu puteţi face dovada că ele vă aparţin?

Fie că sunteţi advertiser, designer, proiectant, arhitect, scriitor, compozitor sau artist, dacă sunteţi autorul unei creaţii originale cu o valoare comercială sau culturală este obligatoriu să vă înregistraţi şi protejaţi munca pentru a avea dreptul de autor ce vă permite să o vindeţi, să o licenţiaţi sau să vă daţi acordul pentru utilizarea ei.

Sistemul de marcare electronică este sincronizat cu serverul aparţinând Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei (MCTI) prin referinţa naţională de timp “Ora Oficială a României“. Structura sistemului  este conformă standardul IETF- RFC 3161 accesibil prin protocolul HTTP iar calitatea furnizorului de marcare electronică este atestată prin certificare ISO/IEC 27001:2005 conform BSI (British Standards Institution).


 Pentru a vedea aceasta animatie, aveti nevoie sa instalati Flash Player. Faceti click aici pentru descarcare.

 
 
 
   
 


Sentinţe ale Înaltei Curţi de Casaţie
şi Justiţie:
- Copyright. Răspundere civilă contractuală
- Plata drepturi de autor - editare
- Copyright album fotografic
- Recunoaşterea drepturi de autor

Recunoaşterea drepturi de autor

- ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
- SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ Decizia nr. 1978 Şedinţa publică de la 25 martie 2008


Deliberând asupra recursului de fata, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 22 iunie 2005 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamantul M.O. a chemat în judecată pe pârâta D.C. şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună:
- recunoaşterea dreptului reclamantului de autor izvorât din publicarea în anul 1999 a lucrării "Drept comunitar. Cele patru libertăţi fundamentale. Politici comunitare" la Editura ALL BECK;
- constatarea încălcării acestui drept de către pârâtă prin publicarea articolului cu titlul "Unele probleme privind transportul maritim în Uniunea Europeana cu referire la acordul de asociere cu România", publicat in Revista Română de Drept Maritim nr. 1/2002;
- publicarea prin mijloacele de comunicare în masă a hotărârii instanţei de judecată, pe cheltuiala pârâtei;
- obligarea pârâtei la plata de daune morale în valoare de 10.000 Euro;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamantul arată că a publicat în anul 1999 lucrarea "Drept comunitar. Cele patru libertăţi fundamentale. Politici comunitare" la Editura ALL BECK.
În anul 2002, pârâta a publicat in Revista română de drept maritim nr. 1/2002 un articol cu titlul "Unele probleme privind transportul maritim in Uniunea Europeană, cu referire la acordul de asociere cu România".
Susţine reclamantul că o parte din conţinutul articolului publicat de pârâtă constituie o reproducere (copiere) ad litteram a unor fragmente mai mari sau mai mici din Capitolul 2A.-„Transporturile maritime"a\ lucrării sale, fără a exista vreo contribuţie a pârâtei în conţinutul acestor fragmente.
Relativ la fragmentele şi paginile indicate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul arată că opera pârâtei nu este originală, întrucât nu se poate izola sau identifica absolut nici o contribuţie personală a acesteia iar asemănările dintre aceste fragmente şi conţinutul paginilor din lucrarea pârâtei sunt identice până la confuzie, cu consecinţa de a face să se creadă că ideile, opiniile, formulările existente în conţinutul articolului autoarei-pârâte i-ar aparţine chiar acesteia.
Prin sentinţa civilă nr. 1418 din 31 octombrie 2006 Tribunalul Bucureşti, secţia a III- a civilă, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul M.O.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a avut în vedere, sub aspectul criticilor formulate ulterior în căile de atac, următoarele considerente:
Opera reclamantului, asupra căreia acesta deţine drepturile de autor prevăzute de lege, este lucrarea "Drept comunitar. Cele patru libertăţi fundamentale. Politici comunitare", monografie publicată în 1999 de Editura AII Beck. în cadrul capitolului V -"Politici sectoriale"- este cuprins subcapitolul "Transporturile maritime", în care autorul tratează pe larg reglementarea legală la nivel comunitar în domeniu şi regimul juridic al concurenţei în transporturile comunitare maritime de mărfuri.
Articolul pârâtei, publicat în Revista română de drept maritim nr. 1/2002, intitulat "Unele probleme privind transportul maritim in Uniunea Europeană, cu referire la Acordul de asociere" prezintă în prima parte, pe scurt, legislaţia comunitară în materia transporturilor, până in 1990, în ordine cronologică.
Actele comunitare de după 1990 sunt menţionate în funcţie de obiectul de reglementare, cu sublinierea conţinutului dispoziţiilor respective, numărul şi publicaţia în care au apărut fiind menţionate în subsolul paginii. Articolul face referire pe scurt şi la regimul juridic al concurenţei în transporturile comunitare maritime de mărfuri, amintind de Regulamentul Consiliului nr. 4056/1986 prin care se consacră anumite principii şi reguli ale concurenţei, iar în final sunt enumerate principiile generale ale Acordului european de asociere între România şi Uniunea Europeană, autoarea insistând pe conţinutul art. 57 din acord.
Tribunalul a apreciat că din examinarea comparativă a celor două lucrări rezultă că abordarea reclamantului este foarte amplă şi detaliată, pe când articolul pârâtei constituie o prezentare succintă a problemelor pe care le anunţă titlul acestuia. De asemenea, maniera de expunere de către pârâtă a actelor normative in discuţie este diversă, prin cuprinderea în text a celor mai importante şi enumerarea la notele de subsol a altora.
Din aceste motive, tribunalul a concluzionat că articolul pârâtei nu încalcă dreptul de autor al reclamantului, deşi problemele pe care le abordează se regăsesc într-o manieră foarte amplă în conţinutul lucrării reclamantului, motiv pentru care articolul incriminat face trimitere prin notele de subsol la lucrarea "Drept comunitar ... ".
Împrejurarea că pârâta prezintă aproximativ aceleaşi acte normative comunitare a fost apreciată de tribunal ca nefiind imputabilă acesteia, atâta timp cât este vorba de o operă ştiinţifică, în care autorul poate relua în manieră proprie aceeaşi problematică şi chiar aceleaşi idei ale altor autori, nefiind obligatoriu pentru ca opera respectivă să facă obiectul protecţiei legale ca ea să conţină idei noi în legătură cu problemele sau subiectele prezentate.
Tribunalul şi-a însuşit şi concluziile punctului de vedere al specialistului desemnat în cauză, conform cărora nu există în articolul pârâtei o reproducere fidelă din lucrarea reclamantului, acesta fiind citat în cuprinsul articolului pârâtei în temeiul art. 33 din Legea nr. 8/1996, prin indicarea sursei şi numelui autorului citat. Pentru a ajunge la aceste concluzii, specialistul desemnat a făcut o comparaţie a celor două lucrări, arătând că pârâta abordează aceeaşi tematică a transporturilor maritime, dar într-o formulă sintetică şi din perspectiva integrării României in Uniunea Europeană şi a concluzionat în sensul că nu se poate indica vreun pasaj reprodus din lucrarea reclamantului.
Respingând cererea reclamantului referitoare la încălcarea dreptului de autor, tribunalul a respins ca nefondate şi celelalte capete de cerere care derivau din capătul doi din acţiune şi care se refereau la obligarea pârâtei la plata daunelor morale în valoare de 10 000 Euro şi la publicarea prin mijloacele de comunicare în masă a hotărârii instanţei.
Prin decizia civilă nr. 92A din 6 aprilie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins ca nefondate ambele apeluri formulate de apelantul reclamant M.O. şi pârâta D.C. împotriva sentinţei civile nr. 1418 din 31 octombrie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Interesează sub aspectul controlului de legalitate declanşat prin promovarea recursului în cauza, faţă de dispoziţiile art. 295 alin. (2) C. proc. civ., următoarele considerente ale hotărârii pronunţate de instanţa de apel:
Prin acţiunea formulată, reclamantul a susţinut că pârâta i-ar fi reprodus fără drept în articolul pe care 1-a publicat, părţi din opera sa, pentru care beneficiază de protecţie legală. Curtea a considerat că, în aceste circumstanţe, trebuie să se pronunţe mai întâi şi să stabilească sfera noţiunii de reproducere fără drept sau, cum mai este definit în limbaj uzual, plagiatul.
Cu privire la acest aspect, Curtea a reţinut că în susţinerea apelului sau reclamantul a făcut referiri la necesitatea interpretării noţiunii de plagiat astfel cum această sintagmă a fost definită de către Comitetul Editorial al revistei Europolis a Facultăţii de Ştiinţe Politice şi Administrative din Universitatea Babeş- Bolyai din Cluj-Napoca, unde se arată că "plagiatul este prezentarea ca fiind munca proprie a cuiva, a cuvintelor, ideilor, argumentelor unei alte persoane, fără o corectă recunoaştere a sursei prin citare, referire sau notă. Prin urmare, este vorba de plagiat atât atunci când cuvintele unei alte persoane sunt reproduse fără recunoaşterea sursei, cât şi atunci când ideile sau argumentele altei persoane sunt parafrazate astfel încât cititorul ar putea crede că ele aparţin autorului textului".
Curtea a apreciat că un astfel de punct de vedere nu poate fi însuşit şi aplicat în prezenta cauză pentru următoarele argumente:
Pe de o parte, definirea unei sintagme de această natură nu se poate face decât pe baza dispoziţiilor legale relevante şi printr-o operaţiune proprie de interpretare făcută de instanţă, punctul de vedere exprimat de o organizaţie sau altă instituţie privată sau publică, fără competenţe de interpretare oficială a legii, nefiind unul de care instanţa trebuie să ţină seama în mod obligatoriu.
Pe de altă parte, Curtea a reţinut că o astfel de accepţiune a noţiunii de plagiat nu poate fi reţinută în aplicarea Legii nr. 8/2004 pentru simplul motiv Legea nr. 8/1996 nu protejează ideile. O astfel de viziune asupra noţiunii de plagiat poate fi împărtăşită în materia cercetării ştiinţifice, dar numai în condiţiile incidenţei dispoziţiilor Legii nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifica, dezvoltarea tehnologică şi inovare. în această lege plagiatul este definit ca fiind "însuşirea ideilor, metodelor, procedurilor, tehnologiilor, rezultatelor sau textelor unei persoane, indiferent de calea prin care acestea au fost obţinute, prezentându-le drept creaţie personală".
Însă Curtea a concluzionat în sensul că în speţa de faţă, aplicabilitatea Legii nr. 206/2004 este exclusă pentru simplul motiv că cercetarea caracterului ilicit al faptei pârâtei se analizează în raport cu legea în vigoare la data săvârşirii faptei. Or, la nivelul anului 2002, Legea nr. 206/2004 nu era în vigoare, astfel încât este exclusă aplicarea acesteia pentru interpretarea noţiunii de plagiat.
Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat eventuala reproducere şi caracterul licit sau ilicit al acesteia exclusiv prin prisma Legii 8/1996 în vigoare la nivelul anului 2002, excluzând astfel de la protecţie ideile expuse în opera reclamantului.
Procedând la analiza comparativă a celor două opere Curtea a constatat că, privit sub aspect unitar, articolul publicat de pârâtă nu reprezintă o copie fidelă sau similară până aproape de identitate cu o porţiune unitară, continuă din opera reclamantului, chiar acesta indicând în cuprinsul acţiunii că numai anumite pasaje din opera pârâtei se regăsesc în cuprinsul unor pagini diferite în opera sa.
Curtea a apreciat că, în aceste condiţii, chiar dacă, ipotetic, toate frazele din articolul pârâtei ar constitui o reproducere a unor părţi separate din opera reclamantului, problema eventualei reproduceri nu se va pune cu privire la modul de expunere a acestor fraze sau alineate (pârâta având un drept de autor propriu asupra modului de îmbinare a acestora), ci cu privire la fiecare frază, propoziţie sau alineat.
Din această perspectivă, Curtea a procedat la analiza fiecărei fraze, propoziţii sau alineat din articolul pârâtei pentru a verifica dacă reprezintă o reproducere a vreunei părţi din opera reclamantului şi a stabili dacă această eventuală reproducere ar fi ilicită.
La analizarea eventualului caracter ilicit Curtea a avut în vedere şi natura juridică a celor două opere, determinată de apartenenţa la categoria lucrărilor cu caracter ştiinţific în materia dreptului comunitar, reţinând că în astfel de lucrări originalitatea este atenuată de forma de exprimare a ideilor sau de redare a informaţiilor în conţinutul unor astfel de opere scrise, ce conţin un limbaj de specialitate, aproape standardizat.
Curtea a argumentat în sensul că originalitatea reprezintă un criteriu ce trebuie luat în considerare atât la stabilirea caracterului de operă protejabilă a unei lucrări scrise, cât şi la analizarea caracterului licit al reproducerii, ea fiind determinată de forma de exprimare a ideilor. Cu cât ideea este mai "tehnică", cu atât originalitatea este mai redusă şi, în mod corespunzător, şi protecţia juridică acordată.
Procedând la analiza comparativă a celor două opere, potrivit criteriilor enunţate şi a "revendicărilor" expuse de reclamant în cuprinsul acţiunii, Curtea a constatat următoarele:
Alineatul al doilea al articolului (pagina 1 a articolului ce corespunde paginii 42 a revistei) este similar cu penultimul şi ultimul rând de la pagina 241 a operei reclamantului şi cu primele 3 rânduri de la pag. 242. Astfel, pârâta a arătat că "începând cu anul 1977 au fost adoptate regulamente, decizii, recomandări şi rezoluţii care au avut în vedere stabilirea unei proceduri de consultare asupra relaţiilor dintre statele membre şi ţările terţe în probleme maritime" iar reclamantul a expus următoarele: "începând cu anul 1977, au fost adoptate, în mai multe etape, o serie de regulamente, directive, decizii, recomandări sau rezoluţii. în prima etapă, ele au avut în vedere, spre exemplu, stabilirea unei proceduri de consultare, asupra relaţiilor dintre statele membre şi ţări terţe în probleme maritime şi asupra acţiunii privind astfel de probleme în organizaţiile internaţionale."
Curtea a constatat că ideile ce se deduc din aceste texte sunt identice, respectiv aducerea la cunoştinţă a actelor prin care începând cu anul 1977 s-a încercat stabilirea unei proceduri de consultare asupra relaţiilor dintre statele membre şi ţările terţe în probleme maritime.
Ideea reclamantului este expusă într-o formulă destul de tehnică, în acelaşi mod fiind prezentată şi ideea pârâtei, dar în formă uşor diferită. Diferenţele de exprimare a ideilor şi caracterul tehnic a acestora au format convingerea instanţei că nu se poate reţine o reproducere ilicită a formei de exprimare folosită de către reclamant, în modul de abordare a pârâtei.
În aceeaşi primă pagină a articolului pârâtei sunt expuse o serie de acte normative, prin indicarea în cuprinsul paginii sau la subsol a denumirii acestora, numărului de identificare şi a titlului, reclamantul susţinând că aceste rânduri constituie o reproducere a scrierilor sale cuprinse la pagina 242 a operei.
Curtea a apreciat că, pe de o parte, modul de expunere a respectivelor acte normative este diferit în cuprinsul celor două opere, iar, pe de altă parte, conţinutul actelor (înţelegându-se prin aceasta denumirea acestora, numărul de identificare şi titlul lor) nu poate face obiectul protecţiei dreptului de autor în favoarea reclamantului, întrucât conform art. 9 lit. b) din Legea nr. 8/1996:
„Nu pot beneficia de protecţia legală a dreptului de autor următoarele:
b) textele oficiale de natură politică, legislativă, administrativă, judiciară şi traducerile oficiale ale acestora."
Curtea a considerat că, în aceste condiţii, nu există reproducere fără drept. Faptul că pârâta "s-a inspirat" în conceperea operei sale din lucrarea reclamantului, preluând din aceasta sursele ştiinţifice vizând informaţii publice referitoare la denumirea unor acte normative comunitare, datele de identificare ale acestora şi titlul lor nu poate fi asimilat unei activităţi de reproducere fără drept deoarece s-ar extinde nejustificat sfera de protecţie a dreptului de autor.
Curtea a mai reţinut că la pagina a doua a articolului scris de pârâtă există expuse la subsol o serie de acte normative (denumirea şi datele de identificare) iar în cuprinsul paginii titlurile acestora, acte care sunt redate într-o formă diferită în lucrarea reclamantului la paginile 243, 244 şi 248.
Pentru aceleaşi motive referitoare la gradul redus de originalitate a formei de expunere, la forma diferită de exprimare şi lipsa protecţiei asupra denumirii, datelor de identificare şi titlului actelor normative respective şi inexistenţa caracterului ilicit al reproducerii în cazul preluării datelor publice referitoare la acte normative, Curtea a apreciat că nu poate reţine o reproducere fără drept.
Cât priveşte ultimele 2 rânduri ale paginii a doua şi primul rând din pagina a treia a articolului pârâtei, considerate reproducere fără drept a unei părţi scrise din pagina 247 a operei reclamantului, Curtea a constatat că pârâta a indicat prin notă de subsol faptul că a preluat ideea şi o parte a formei de exprimare din lucrarea reclamantului, reproducerea fiind permisă prin prisma art. 33 lit. b) din lege, în scop de exemplificare. Faptul că respectiva formă de exprimare a informaţiei ar aparţine în realitate unui alt autor a fost apreciat ca fiind un alt motiv pentru care reclamantul nu ar putea invoca vreo vătămare, singurul prejudiciat putând fi in acest caz respectivul autor.
Corespunzător criteriilor de analiză aplicate mai sus, Curtea a considerat că nici forma de expunere a informaţiilor şi ideilor din cuprinsul paginilor 3 şi 4 a articolului pârâtei nu reprezintă o reproducere fără drept a formei de exprimare a ideilor şi informaţiilor cuprinse în lucrarea reclamantului la paginile 265, 266, 268, 269 şi 270, pagina a patra a articolului pârâtei cuprinzând aproape în totalitate texte ale unor acte normative, asupra cărora reclamantul nu are un drept de autor conform art. 9 lit. b) din Legea nr. 8/1996.
Împotriva deciziei civile nr. 92A din 6 aprilie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuala, in termen legal a declarat si motivat recurs apelantul-reclamant M.O.
Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 7, 9 C. proc. civ.:
1) Hotărârea instanţei de apel nu cuprinde toate motivele pe care se sprijină şi cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii ( art. 304 pct. 7 C. proc. civ. ).
În motivarea hotărârii pronunţate, „Curtea a constatat că trebuie să se pronunţe mai întâi şi să stabilească sfera noţiunii de reproducere fără drept, sau cum mai este definită în limbaj uzual, „plagiatul" însă tocmai acest lucru nu îl face.
Curtea s-a rezumat doar la a respinge definiţia Comitetului Editorial al revistei Europolis şi la a invoca un act normativ (Legea nr. 206/2004) a cărui aplicabilitate nici una dintre părţi nu a susţinut-o.
Recurentul arată că, deşi este adevărat ca Legea nr. 8/1996 nu protejează ideile ca atare, nu a susţinut nici în fond şi nici în apel o asemenea ipoteză. Ceea ce recurentul a susţinut a fost protecţia formei în care ideile au fost exprimate. Or, intimata-pârâtă tocmai acest lucru 1-a făcut, a preluat întocmai chiar forma textului al cărui autor este reclamantul.
Se mai susţine ca instanţa de apel a preluat trunchiat motivarea reclamantului-apelant, făcând aprecieri pur subiective şi nu a procedat la o analiză obiectivă, prin care să combată toate argumentele invocate. Nu se regăseşte astfel în cuprinsul hotărârii nici o apreciere referitoare la protecţia operelor ştiinţifice, la cursurile universitare, la citarea altor autori şi la citare ca un concept juridic.
2) Hotărârea atacată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii ( art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Sub acest motiv de recurs recurentul susţine că în analiza comparativă a celor doua opere la care a procedat, instanţa de apel, s-a rezumat la a face pure aprecieri subiective omiţând o serie de aspecte cum ar fi:
-asamblarea unor pasaje din lucrarea reclamantului care dă impresia cititorului sau chiar îi formează convingerea că textele preluate ar fi opera proprie a pârâtei. Sub acest aspect, susţine recurentul, este nerelevant faptul că s-au preluat pasaje distincte din lucrarea sa întrucât caracterul secvenţial al preluărilor nu exclude ideea de încălcare a dreptului de autor, în înţelesul legii.
-faptul că nu se poate pune problema unui drept de autor propriu al pârâtei asupra modului de îmbinare a pasajelor preluate câtă vreme ele sunt preluate întocmai din lucrarea recurentului;
-împrejurarea că originalitatea redusă a unei opere nu presupune lipsa totală de originalitate în cazul unor pasaje invocate de pârâtă.
Se mai susţine, referitor la lipsa unei protecţii legale pentru textele oficiale şi a traducerilor lor, că instanţa de apel nu a ţinut cont de faptul că la momentul publicării articolului în cauză, nu exista o traducere oficiala în limba română a textelor invocate. Traducerea acestora într-o anumită formă aparţine recurentului şi a fost preluată întocmai de pârâtă. Rezultă că există în această privinţă o reproducere fără drept şi nu este aplicabilă ipoteza art. 9 lit.b) din Legea nr. 8/1996, cum greşit a interpretat instanţa de apel.
Recurentul arată că prin invocarea aspectului citării altor autori pe care el însuşi i-a citat, instanţa de apel a apreciat în mod greşit că ar fi fost vătămaţi autorii citaţi deşi, în realitate, pârâta a indicat în lucrare aceste citări ca fiind ale reclamantului.
În plus, în cuprinsul paginilor 3 si 4 ale articolului pârâtei nu au fost preluate texte oficiale, ci comentarii proprii asupra acestor texte, idei expuse într-o anumită formă, preluate întocmai, formulări care poartă amprenta recurentului uşor recognoscibile.
Se solicită de către recurent admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei instanţei de apel în sensul admiterii apelului declarat de apelantul-reclamant, cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei instanţei de fond, în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.
Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
1. Recurentul susţine nelegalitatea hotărârii pronunţate de instanţa de apel din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ. În opinia sa, „hotărârea instanţei de apel nu cuprinde toate motivele pe care se sprijină şi cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii."
În dezvoltarea acestui motiv de modificare a hotărârii, recurentul formulează mai multe argumente şi anume:
a) în cuprinsul hotărârii recurate, la punctul III alin. (3), instanţa de apel arată că trebuie
să se pronunţe mai întâi şi să stabilească sfera noţiunii de reproducere fără drept (plagiat),
însă omite să facă aceasta analiza prealabilă, rezumându-se la a respinge definiţia dată
noţiunii de către Comitetul Editorial al revistei Europolis şi a invoca un act normativ a cărui
aplicare recurentul-reclamant nu a susţinut-o, respectiv Legea 206/2008.
b) Curtea de Apel a preluat trunchiat motivarea reclamantului-apelant în cuprinsul
căreia nu s-a susţinut că ideile se bucură de protecţie juridică, ci forma în care acestea s-au
exprimat beneficiază de o atare protecţie. Instanţa de apel a făcut aprecieri pur subiective şi
nu a procedat la o analiză obiectivă prin care să combată toate argumentele invocate, în
cuprinsul hotărârii neregăsindu-se aprecieri referitoare la protecţia operelor ştiinţifice, la
cursurile universitare, la citarea altor autori şi la citare ca un concept juridic.
În analiza acestui motiv de recurs, Înalta Curte porneşte de la premisa că dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.. trebuie interpretate prin raportare la prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Art. 261 pct. 5 C. proc. civ. prevede pentru instanţă obligaţia de a arăta în considerentele hotărârii motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi motivele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor. în aplicarea acestor dispoziţii legale, instanţa este obligată să motiveze soluţia pronunţată sub aspectul fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părţi în susţinerea acestor capete de cerere.
a) Este adevărat că în cuprinsul hotărârii recurate nu se regăseşte o definire a noţiunii de plagiat, însă această împrejurare nu poate constitui un motiv pentru admiterea recursului în baza art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pentru mai multe argumente şi anume:
În primul rând, definirea unei noţiuni nu poate constitui-şi dealtfel nici nu a constituit în cauză-o cerere în sensul art. 112 C. proc. civ. care să învestească în mod legal instanţa cu obligaţia de a o soluţiona. Or, potrivit considerentelor arătate, Înalta Curte apreciază că din perspectiva aplicării art. 304 pct. 7 C. proc. civ., interesează considerentele prin care instanţa răspunde unor cereri deduse judecăţii.
În al doilea rând, deşi lipseşte o definire expresă a noţiunii în cuprinsul hotărârii, rezultă din considerentele acesteia care a fost conţinutul noţiunii pe care instanţa 1-a avut în vedere. În acest sens, la pct. III. 3 paragraful 10, instanţa arată c㠄va aprecia eventuala reproducere şi caracterul licit sau ilicit al acesteia exclusiv prin prisma Legii nr. 8/1996 în vigoare la nivelul anului 2002, excluzând astfel de la protecţie ideile expuse în opera reclamantului."
În al treilea rând, Curtea a răspuns, în considerentele prin care face referire la noţiunea de plagiat, argumentelor cuprinse în motivele de apel care susţineau o anumită definiţie a noţiunii de plagiat. Curtea avea obligaţia, conform art. 295 C. proc. civ. raportat la art. 251 C. proc. civ., să arate care sunt considerentele pentru care îşi însuşeşte sau, dimpotrivă, respinge interpretarea propusă. Or, instanţa de apel a răspuns acestui aspect, arătând de ce nu poate primi susţinerile părţii sub aspectul noţiunii de plagiat, motiv pentru care, şi din această perspectivă, admiterea recursului în baza art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu se poate dispune.
Se mai susţine sub acelaşi aspect că motivarea instanţei este contradictorie câtă vreme, pe de o parte arată necesitatea definirii unei noţiuni, iar apoi omite să o definească.
Înalta Curte apreciază că aceasta nu reprezintă o contradicţie cuprinsă în considerentele deciziei deoarece, rezultă din cuprinsul acesteia care este întinderea pe care instanţa a avut-o în vedere cu privire la respectiva noţiune.
În ceea ce priveşte Legea 206/2004, înalta Curte reţine că în cuprinsul hotărârii recurate, referirea la acest act normativ s-a făcut numai cu privire la noţiunea de plagiat în definirea propusă prin motivele de apel. Cu valoare exclusiv teoretica, instanţa de apel a apreciat că respectiva definire a conceptului de plagiat poate fi primită numai din perspectiva acelui act normativ, ceea ce nu înseamnă o motivare contradictorie în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ..
b) Nu există o obligaţie a instanţei de a răspunde tuturor argumentelor formulate de părţile atrase în litigiu, astfel încât critica enunţată în cadrul acestui motiv de recurs vizând lipsa unei „analize obiective prin care să combată toate argumentele invocate", nu poate fi primită.
Referirile făcute în cuprinsul motivelor de apel la protecţia operelor ştiinţifice, cursurile universitare, citarea altor autori şi citarea ca un concept juridic cuprindeau argumente în susţinerea existentei plagiatului, apelantul arătând motivele pentru care, prin raportare la aceste concepte, „preluarea" cuprinsă în textul pârâtei nu ar putea fi apreciată ca fiind una legală.
Or, Curtea a considerat, prin aplicarea art. 33 si art. 9 din Legea 8/1996, că reproducerile din textul pârâtei sunt permise, rezultând din considerentele hotărârii care sunt argumentele instanţei pentru care, în opoziţie cu susţinerile apelantului, a validat ca legal㠄preluarea" cuprinsă în textul pârâtei, ceea ce înseamnă, implicit, combaterea acelor argumentelor contrare din cuprinsul motivelor de apel.
În consecinţa, Înalta Curte apreciază, pentru considerentele expuse, că admiterea recursului în baza art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu poate fi dispusă.
2. În ceea ce priveşte criticile formulate din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Nu împrejurarea că textul pârâtei nu reprezintă o preluare integrala a unui text aparţinând reclamantului, ci doar o „asamblare" a unor pasaje, o „preluare" a unor pasaje distincte dintr-o operă mai întinsă aparţinând reclamantului, nici existenţa unui drept al pârâtei asupra modului de îmbinare a pasajelor preluate şi originalitatea redusă au constituit motivele pentru care instanţa de apel a apreciat că în cauză nu a existat o încălcare a dreptului de autor al reclamantului.
Curtea de Apel a avut În vedere natura juridică a celor două opere, determinată de apartenenţa la categoria lucrărilor cu caracter ştiinţific în materia dreptului comunitar, opere scrise, ce conţin un limbaj de specialitate, aproape standardizat.
S-au avut in vedere diferenţele de exprimare a ideilor şi caracterul tehnic al acestora, modul diferit de expunere a actelor normative în cuprinsul celor două opere, forma diferită de exprimare şi lipsa protecţiei asupra denumirii, datelor de identificare şi titlului actelor normative respective şi inexistenţa caracterului ilicit al reproducerii în cazul preluării datelor publice referitoare la acte normative.
În ceea ce priveşte critica vizând greşita aplicare în cauză a prevederilor art. 9 lit. b) din Legea 8/1996, înalta Curte reţine că, potrivit acestor dispoziţii „nu pot beneficia de protecţia legală a dreptului de autor (...) textele oficiale de natură politică, legislativă, administrativă, judiciară şi traducerile oficiale ale acestora."
Recurentul susţine că la momentul publicării articolului în cauză, nu există o traducere oficială a textelor oficiale invocate, traducerea acestora într-o anumită formă aparţinând recurentului. Prin urmare, arată recurentul, la pagina 43 din textul pârâtei există o reproducere nelegală a unui fragment aflat la fila 244 din lucrarea reclamantului reprezentând prezentarea detaliata făcută de reclamant cu privire la conţinutul unui act comunitar, prezentare ce nu are valoarea unei traduceri oficiale şi exclude aplicarea art. 9 lit. b) din Legea 8/1996.
Verificând conţinutul textului la care se face referire, înalta Curte constată că acesta face trimitere la obiectul Directivei nr. 96/98 din 20 decembrie 1996 a Consiliului. În textul pârâtei, la fila 47, nota de subsol nr. 10 indică actul comunitar şi apariţia sa în J.Of. L 46/25 din 20 decembrie 1996.
Curtea de Apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 9 lit. b) din Legea 8/1996 atunci când a apreciat că preluarea din lucrarea reclamantului a surselor ştiinţifice vizând informaţii publice referitoare la denumirea unor acte normative comunitare, datele de identificare ale acestora şi titlul lor nu poate fi asimilată unei activităţi de reproducere fără drept deoarece s-ar extinde nejustificat sfera de protecţie a dreptului de autor.
Or, ceea ce s-a reprodus de către pârâtă în conţinutul textului a fost tocmai titlul actului comunitar, iar nu o traducere a conţinutului acestuia care să aparţină reclamantului, în subsol indicându-se şi datele de identificare a actului comunitar. Prin urmare, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, dispoziţiile art. 9 lit. b) din Legea 8/1996 sunt pe deplin aplicabile, aşa încât nu se poate constata, din această perspectivă, caracterul nelegal al deciziei recurate.
Înalta Curte apreciază ca fiind legală hotărârea instanţei de apel şi sub aspectul aprecierilor legate de consecinţele preluării ideii şi a unei anumite forme de exprimare din lucrarea reclamantului, prin indicarea ca notă de subsol a acestei preluări. Instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 33 lit. b) din Legea 8/1996 apreciind că reproducerea este permisă, fiind efectuata în scop de exemplificare.
Câtă vreme încălcarea dreptului de autor nu poate fi cercetată decât din perspectiva titularului acestui drept, aşa cum în mod corect a apreciat şi instanţa de apel, dacă respectiva formă de exprimare a informaţiei ar aparţine în realitate unui alt autor, singurul prejudiciat în acest caz ar fi respectivul autor, critica din motivele de recurs legată de acest aspect vizând dealtfel, nu atât aplicarea art. 33 lit. b) din Legea 8/1996, cât „tehnica de cercetare în întocmirea unei lucrări ştiinţifice".
În ceea ce priveşte conţinutul paginilor 3-4 din textul pârâtei, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a făcut de asemenea o aplicare corectă a criteriilor legale în raport de care se poate stabili existenţa unui plagiat. Au fost aplicate în mod corect aceleaşi prevederi legale, respectiv art. 9 lit. b) din Legea 8/1996, câtă vreme respectivele pagini cuprind aproape în totalitate texte ale unor acte normative.
Pentru considerentele expuse, apreciind ca legală hotărârea instanţei de apel, în baza art. 316 C. proc. civ.. raportat la art. 296 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M.O. împotriva deciziei nr. 92 A din 6 aprilie a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2008.

 
 
Termene şi condiţiiAflă mai multe despre înregistrare 2017 © CRS • Copyright Romanian Services