Cum poate cineva să vă răsplătescă creaţiile
sau munca dacă nu puteţi face dovada că ele vă aparţin?

Creațiile grafice, vizuale, literare, interpretative, inclusiv cele digitale (software), planurile, planșele, machetele, lucrările plastice (chiar exprimate doar într-un conținut digital), bazele de date, animații, descrieri, prezentări, instrucțiuni, etc., toate reprezintă rezultatul unui efort intelectual independent și pot fi protejate pentru a beneficia de exclusivitatea utilizării.

Există mai multe metode, instituționale sau private, prin care persoanele fizice sau juridice își pot atesta în mod clar și verificabil data certă a creațiilor, conceptelor, ideilor, etc devenind astfel subiecții dreptului de autor (copyright) pentru un anumit teritoriu ales (pentru detalii suplimentare contactați-ne):


 
 
 
   
 


Sentinţe ale Înaltei Curţi de Casaţie
şi Justiţie:
- Copyright. Răspundere civilă contractuală
- Plata drepturi de autor - editare
- Copyright album fotografic
- Recunoaşterea drepturi de autor

De ce cu noi?


Costea Eduard - Cafeteca  
"Multumim pentru cei aproape 10 ani de protectie a brandului nostru. Am crescut firesc si linistiti in tot acest timp.
COSTEA EDUARD - Cafeteca


Arh. Horia Reit - Stwoodio  
"Pentru un studio de creatie sunteti o gura de oxigen. Numai timpul poate valida ideile valoroase, iar acum timpul e de partea noastra."
Arh. HORIA REIT - Stwoodio


Bogdan Covalencu - chef Foodstuff  
"Nu stiam ca o sa castigam cu Trahanache, BurgerFest anul acesta. Am gasit la dumneavoastra o modalitate facila de a ne proteja ideile intr-un domeniu in care meseria se fura."
BOGDAN COVALENCU - Chef Foodstuff